Gândurile despre suicid sunt mai comune decât ne place să credem. Hai să vorbim deschis despre asta

Înger - Adrian Ghenie

DISCLAIMER: Această postare nu ține locul ajutorului specializat. Subiectul abordat este unul profund dureros și e important să știi că nu trebuie să fii pe cont propriu în acest context - există oameni cărora le pasă și care te pot ajuta să traversezi această situație de criză. Dacă tu sau cineva apropiat sunteți într-o situație de criză, puteți primi susținere imediată, confidențială și gratuită apelând la:

• 0374.456.420 - depreHUB, disponibil 24/7 (numărul poate fi accesat și din străinătate)

• 0800.801.200 - ARPS, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, de la 19:00 la 07:00.

• 0374.461.461 - depreHUB teens, 24/7, pentru adolescenți

În cazul în care suicidul este iminent, sună la 112. Viața ta contează, chiar și atunci când suferința este prea insuportabilă pentru a mai vedea alternative sau vreun viitor. Știu că în astfel de momente poate părea că nu mai există soluții, dar îți cer să mă crezi pe cuvânt că vei putea găsi soluții satisfăcătoare atunci când intensitatea durerii se va reduce. Cel mai puternic exemplu pe care ți-l pot da în acest sens este povestea lui Kevin Hines, supraviețuitor al suicidului, care a realizat brusc, imediat după ce a pus în act tentativa de suicid, în timpul în care aștepta să moară, că toate problemele pe care le credea de nerezolvat aveau de fapt o rezolvare.

Cum ajungem să ne gândim la suicid?

Ideația suicidară este atât de perfidă pentru că se bazează pe un moment de slăbiciune al psihicului nostru, pe un filtru temporar pus asupra realității. Oricare dintre noi poate ajunge într-un astfel de moment critic - nu înseamnă că ești greșit sau slab, ci ține de vulnerabilitățile noastre umane. De altfel, statisticile OMS arată că 10% din populație suferă de ideație suicidară. În plus, tot OMS avertizează în statisticile sale asupra caracterului profund impulsiv al suicidului, arătând că este o decizie de moment, luată ca o consecință a festelor pe care ni le poate juca mintea. Când o persoană ajunge în criză suicidară, se confruntă cu ceea ce specialiștii în sănătate mintală numesc „gândire în tunel” - practic, intensitatea durerii este atât de mare încât, în mod firesc, nu te mai poți concentra decât pe durerea imediată. Ca urmare a acestei senzații profunde de copleșire, psihicul tău caută cea mai simplă și rapidă soluție pentru a pune capăt acestei dureri. Prin filtrul dat de intensitatea emoției, mintea vede moartea ca fiind singura modalitate de a sista suferința - atunci când vrem să ne sinucidem, nu vrem de fapt să murim, ci ne dorim în realitate să oprim durerea și nu mai suntem capabili, din cauza lipsei de speranță și din cauza copleșirii psihicului nostru, să mai vedem alte opțiuni viabile. Și tu, ca marea majoritate a oamenilor care trec prin asta, ai prefera cel mai probabil să trăiești, dacă ai ști cu siguranță că există un viitor apropiat în care îți e cu adevărat bine, în care suferința se va fi oprit.

De ce nu este vina ta că ai ajuns în acest punct, ci este o pură consecință a modului cum suntem construiți? Cum de apare această stare de criză acută care alterează funcționalitatea noastră psihică? În esență, în situațiile de criză se comută controlul către amigdală, o structură veche a creierului uman care în mod normal evaluează cât de real și de intens este pericolul și mobilizează corpul pentru a-l îndepărta, în încercarea de a ne ține în siguranță și în viață. Pentru că în momentele de criză nu avem timp de analize complexe, amigdala, care permite procesarea ultrarapidă a stimulilor, preia controlul de la cortexul prefrontal, centrul logicii, planificării pe termen lung, rezolvării de probleme - mutând astfel activitatea creierului dinspre rațional spre emoțional. Cu alte cuvinte, când durerea emoțională este extrem de intensă, creierul o percepe ca o amenințare față de care trebuie să acționeze instant - ca pe o problemă de viață și de moarte. Fiindcă centrul logicii este suprimat în acele momente, iar amigdala devine suprasolicitată, corpul nostru este mobilizat să acționeze în cele mai simple moduri pe care le poate găsi. Odată ce ieșim din starea de hiperactivare, se restabilește logica și avem din nou abilitatea să găsim soluții pentru probleme și să mai percepem un viitor pentru noi înșine. De aceea statisticile OMS arată că suicidul este un act impulsiv - pentru că odată ce persoana iese din șocul și durerea emoțională extremă, își dă seama că există alte soluții viabile pentru a îndepărta stimulii negativi.

Care sunt cele mai dese lucruri pe care ți le spune creierul paralizat de criza suicidară?

• Suferința este insuportabilă și așa va fi mereu. - În realitate, orice emoție are o ciclicitate și se estompează odată cu timpul și cu acționarea asupra ei. Ai supraviețuit tuturor zilelor extrem de grele pe care le-ai avut, deși poate de multe ori nu ai putut vedea imediat luminița de la capătul tunelului. Așa cum am explicat mai sus, durerea este temporară și odată ce intensitatea șocului va scădea, vei putea găsi soluții care să îndepărteze cauzele durerii. E nevoie doar să aștepți ca emoția să scadă în intensitate.

  
  

• Mă ucide singurătatea - nimeni nu mă înțelege, nimănui nu îi pasă de mine. - Singurătatea este parte a unui cerc vicios. Când ne gândim la suicid, ne izolăm de ceilalți, iar când resimțim singurătatea profundă, putem ajunge să ne gândim și la suicid, dat fiind rolul esențial al conexiunii umane în viața noastră. Reconectarea este posibilă odată ce vei ieși din situația de criză. Până atunci, există oameni care te vor înțelege și care îți vor fi alături fără să aștepte nimic în schimb - acești oameni sunt la un telefon distanță. Poți vorbi cu ei oricând apare situația de criză apelând la numerele de telefon de la începutul și sfârșitul articolului. Nimeni nu ar trebui să treacă prin toată durerea pe care o simți pe cont propriu. Îndrăznește să ceri sprijin - te va uimi câtă înțelegere și susținere poți primi atunci când știi cum și unde să cauți.

• Sunt o povară pentru familia mea și le-ar fi mult mai ușor fără mine. Poate că i-ar durea inițial, dar după un timp cred cu tărie că s-ar simți eliberați. Vor uita rapid de mine. - În astfel de momente, putem confunda frica de a cere ajutor cu ideea de a fi o povară. Suicidul nu ar aduce eliberare celor dragi, ci o vinovăție cruntă și ruminații despre ce ar fi putut face diferit pentru a te salva. Nu le fura șansa de a te iubi și de a îți fi alături - să fii bine și să fiți bine împreună este ceea ce vă va oferi tuturor eliberarea. Alegând să ieși din viața lor, le oferi o povară reală, greu de vindecat.

• Viața mea nu are sens sau scop. Nu am realizat nimic în toată viața mea. Cum ar putea să fie diferit pe viitor? - Inabilitatea de a te percepe în viitor nu înseamnă că un viitor satisfăcător nu poate exista, ci este un simptom al depresiei și al crizei suicidare, prin care realizările tale din trecut și posibilitatea unei existențe viitoare sunt șterse cu buretele. În astfel de momente, gândirea în tunel te face să vezi doar „aici și acum”, în cele mai simpliste moduri. Odată ce te îndepărtezi de contextul de criză, filtrul pus asupra realității se va ameliora. Ai încredere în mine când îți spun că nici nu ști în acest moment cât de bine îți poate fi în viitor.

• Am obosit prea tare să mai lupt. - E firesc să simți asta dacă treci printr-o depresie sau dacă ai traversat o perioadă lungă de supraviețuire și suferință constantă. Este în regulă - uneori lucrurile devin mult prea mult pentru noi. Totuși, în loc să renunți, lasă-i pe alții să reia lupta pentru tine. Familia, prietenii, specialiștii în sănătate mintală te pot susține activ cât tu îți dai voie să te refaci. E suficient să ceri ajutor specializat și să te concentrezi pe tine și pe nevoile tale, inclusiv pe odihnă, pentru următoarea perioadă. Oboseala extremă poate fi tratată, iar a cere ajutor nu este o dovadă de slăbiciune, ci o recunoaștere a faptului că suntem oameni.

• Nu (mai) suport consecințele acțiunilor mele. Mai bine mor decât să îmi asum ceea ce am făcut sau decât să afle ceilalți cât de mult am eșuat. - Tu nu ești egal cu eșecul. Eșecul este o problemă temporară și poate fi corectat. Consecințele pot fi ameliorate în timp. În situații de criză apar erori cognitive - adesea, ajungem să gândim în alb și negru, percepând eșecul ca un tot unitar, fără nuanțe de gri și lăsându-l să acapareze întreaga noastră identitate, de parcă un singur eveniment ne-ar putea defini întreaga existență. Noi suntem cel mai dur critic al nostru, iar tu ai puterea de a îi demonstra criticului tău că nu are dreptate și că te poți reinventa și poți trece peste acest eșec. Pentru a face asta, e nevoie să rămâi în viață - soluția despre cum te vei putea reconstrui va veni odată ce creierul tău traversează situația de criză. Chiar și cele mai severe crize pot fi depășite - e nevoie doar să ai încredere.

• Nu mai am control asupra vieții mele, iar prin suicid îmi reiau puterea. - Suicidul este o capitulare, o pierdere a controlului. Dacă vrei să preiei din nou frâiele vieții tale, imaginează-ți că ești un observator extern care te trage cu toată forța sa în afara situației de criză și fă tot ce ai nevoie să faci pentru a te pune în siguranță. Abia din acel moment poate începe reconstrucția și îți poți redobândi controlul real asupra vieții - pas cu pas.

  
  

• Viața mea nu are sens fără (numele unei persoane dragi decedate). - Atunci când o persoană dragă nouă moare, nu o pierdem cu totul, ci ne redefinim relația cu acea persoană în interiorul nostru. Tot ce am trăit, am experimentat și am învățat alături de acea persoană dragă rămâne parte din noi și poate intra în dialog cu părțile din noi cărora le este dor. Când viața nu are sens fără acel cineva drag, soluția nu este să o încheiem pentru a pune stop suferinței - soluția este să trăim ca pentru noi și persoana pierdută, la un loc, pentru a îi onora cum trebuie memoria.

• Viața mea nu are sens fără (numele unei persoane de care a existat o despărțire). - Ceea ce simți acum este glasul doliului intens după relația care s-a pierdut și după identitatea pe care ai construit-o alături de această persoană. În ciuda golului resimțit, ai capacitatea să creezi conexiuni noi care să îți onoreze nevoile și dorințele în moduri mult mai sănătoase decât relația care s-a încheiat acum. Odată ce treci prin stadiile doliului, vei putea privi această separare din perspective complet diferite.

• Dacă mă sinucid, ceilalți vor înțelege în sfârșit cât de mult am suferit. - Dacă mă sinucid, nu voi mai avea niciodată șansa la un dialog cu ceilalți. Atunci când vreau să mă sinucid pentru a le arăta celorlalți cât de greu mi-a fost, ceea ce îmi doresc cu adevărat este să fiu auzit și înțeles, să fiu acceptat și să mă conectez la cei din jur. Prin suicid voi crea doar confuzie și întrebări fără răspuns, indiferent de cât de clar aș pregăti un bilet de adio.

Nu am putut aborda toate gândurile care pot apărea în situații de criză. Le-am ales pe cele mai comune. Dacă povestea ta nu se regăsește aici, te încurajez să acorzi timp lucrurilor să se așeze, întrucât este extrem de probabil să le privești cu alți ochi odată ce durerea se reduce. Ai văzut cum mintea ne poate juca feste, așa că te încurajez să privești gândurile nu ca pe realitatea obiectivă, ci prin prisma unui ochi critic.

Îndrumări de final:

• Tendința noastră este să ne retragem social într-o astfel de situație, deși tocmai în momente ca astea susținerea celor din jur este cel mai de preț. Așa că sună pe cineva drag și fiți împreună. Vorbiți deschis despre toată durerea pe care o resimți și despre cât de greu se simte totul. Caută ajutor și lucrurile vor deveni mai ușoare.

  
  

• Descarcă-ți aplicația Virtual Hope Box, care îți permite să faci o colecție de resurse de speranță care să te susțină în această perioadă critică - îți oferă un loc unde să aduni fotografii, înregistrări audio și video, melodiile tale preferate, citate, elemente care să îți aducă aminte că viața a fost și mai poate fi din nou frumoasă. Are o funcție de relaxare, una de distragere și una de ghidaj, precum și o funcție de apelare a unui contact de urgență. Poți descărca aplicația de aici.

  
  

• Dacă te confrunți uneori cu gânduri despre suicid (dar nu în acest moment), te poți pregăti în avans pentru acele situații de criză. Unele persoane se confruntă cu ideație suicidară cronică, care vine și dispare pe parcursul vieții. E important să ai un plan cât mai concret cu: ceea ce vei face când vin aceste gânduri (ce activități poți face care să te distragă, să te rupă de intensitatea emoției, să te liniștească - ex. să ieși la alergat, să recitești o carte sau un pasaj care îți dă speranță, să te îndrepți spre persoanele dragi din viața ta) și pe cine vei suna în situațiile de criză pentru a solicita ajutor (este important să ai o ierarhie clară, cu cel puțin 5 numere de telefon, printre care și linii de urgență). În plus, poți să îți pregătești în avans o scrisoare pentru acea versiune a ta care crede că viața nu se poate îmbunătăți și că singura soluție este moartea, ori niște cartonașe de coping - practic, să iei cartoane colorate și să scrii pe față gândurile distorsionate care îți vin în mod obișnuit în situațiile de criză, iar pe verso să scrii adevărul obiectiv pe care îl știi atunci când mintea ta are spațiu de procesare complexă și poate gândi calm, la rece și echilibrat.

  
  

• Dacă ești chiar în acest moment într-o situație de criză, îți reamintesc că poți primi susținere imediată, confidențială și gratuită apelând la:

  
  

0374.456.420 - depreHUB, disponibil 24/7 (numărul poate fi accesat și din diaspora)

0800.801.200 - ARPS, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, de la 19:00 la 07:00.

0374.461.461 - depreHUB teens, 24/7, pentru adolescenți

112 - să suni este un act de curaj pentru care îți vei mulțumi într-o zi.

De ce nu este și numărul meu aici, deși lucrez cu persoane care se confruntă cu gânduri și tentative suicidare? Pentru că niciun psiholog/psihoterapeut nu este un număr de urgență - serviciile de acest gen presupun intervenții planificate și gestionarea problemelor pe termen mediu și lung. Ar fi neetic și periculos din partea mea să pretind orice altceva. Nu voi putea niciodată să răspund la fel de rapid și prompt ca o linie de criză. Așa că, pentru siguranța ta, mă poți contacta pentru susținere, inclusiv legată de suicid, ca parte a unui proces terapeutic derulat pe o perioadă de timp medie sau îndelungată, dar eu nu voi ține niciodată locul unei intervenții țintite de criză, cum o poate face o linie de urgență sau 112.

IMPORTANT DACĂ PRACTICI BDSM:

Fiindcă una dintre comunitățile cu care lucrez cel mai des în cabinet este reprezentată de practicanții de BDSM, îmi pare esențial să menționez că studiile arată că cei care practică BDSM prezintă un istoric mai frecvent de gânduri și tentative de suicid decât populația generală, cel mai probabil pe fondul stigmatului (extern sau internalizat), conform Brown et al. (2017, disponibil aici). Autorii acestui studiu au remarcat ceva extrem de important atunci când vine vorba de punerea în act a unei tentative de suicid în funcție de rolul din dinamica BDSM și de genul persoanei - se pare că bărbații în rolul de dom fac mult mai repede din punct de vedere statistic trecerea de la ideație suicidară la tentativă. Explicația autorilor este că expunerea repetată la anumite acte specifice poate diminua frica de moarte și crește toleranța la durere, iar un dom are o vulnerabilitate mai mare prin prisma faptului că mulți nu negociază limitele proprii la fel de bine, clar și atent ca un sub. Apare desensibilizarea față de frica de moarte prin expunerea la stimuli periculoși (din punct de vedere real sau în mod simulat), care fac în timp ca mintea noastră să devină mai puțin reactivă la semnale de alarmă, datorită consimțământului, senzațiilor plăcute și pozitive, limitelor și siguranței (chiar și relative din practicile RACK). Implicit, atunci când se instalează acea gândire în tunel, un dom poate sări multe etape intermediare de reactivitate, menite să prioritizeze supraviețuirea, și poate ajunge mult mai ușor să pună suicidul în act - din acest motiv am ales să includ această informație în articol. Cu alte cuvinte, din aceste raționamente, dacă faci BDSM, ești dom și ai ideație suicidară, nu aștepta. Cere ajutor specializat acum, pentru că există o vulnerabilitate reală când vine vorba de suicid.